PREVIZIUNI SUMBRE. Cozmin Gușă: „Cum ne salvăm din toamnă?”/ Analistul politic anticipează cât de „mare va fi BALAMUCUL” în lunile următoare

PREVIZIUNI SUMBRE. Cozmin Gușă: „Cum ne salvăm din toamnă?”/ Analistul politic anticipează cât de „mare va fi BALAMUCUL” în lunile următoare
Cozmin Gușă, necesar în PSD
Publicat: 24/03/2020, 21:02

Analistul politic Cozmin Gușă face o radiografie a situației în care se află România acum și anticipează că această criză „ne va paraliza pentru următoarele cinci luni” în contextul în care oamenii înțeleg „brutal” că vor intra în criză de resurse, iar în planul administrării crizei de către cei din vârful statului român, există „certitudini sumbre”.

Vă prezentăm, integral, în continuare analiza semnată de analistul Cozmin Gușă și publicată pe realitateadinpsd.net

„Zic din toamnă, tocmai pentru că exclud orice posibilitate prin care criza actuală nu ne va paraliza pentru următoarele 5 luni, acționând cvasi-letal asupra României, posesoarea nefericită a unei infrastructuri de stat “dărâmate”, poate cea mai precară și instabilă la nivel european. Ca să putem pricepe ce ne va rămâne de făcut în viitorul apropiat, trebuie în mod necesar să conștientizăm starea de fapt, să înțelegem contextul geopolitic internațional dominat azi de ceea ce eu denumeam într-o carte scrisă acum 10 ani, „Geopolitica dezordinii”, apoi să ne contabilizam resursele reale și potențialul intrinsec cu care vom rămâne în urma crizei.

1. Starea de fapt

Criza s-a instalat plenar în mentalul colectiv românesc, oamenii internalizează brutal sentimentul că, în scurt timp, nevoile lor materiale vor fi cu mult mai mari decât veniturile familiale care se vor diminua drastic în curand, isteria cuprinde, cu brațe reci, toate păturile sociale, inclusiv mulți dintre cei ce-au rămas neatinși de depresia tranziției românești post ’89, vor face cunoștință în scurt timp cu această “doamnă a vremurilor tulburi”, adică DEPRESIA. Și observați, va rog, că nu mă refer deloc la îmbolnăvirile viitoare cu coronavirus (care vor fi multe și dramatice!), și nu o fac tocmai pentru că am zis încă de la începutul crizei că nu asta va fi problema principală, ci va fi doar fundalul sumbru pe care se proiectează MAREA CRIZĂ INDUSĂ. Desigur că acest “fundal” va fi plumburiu, grotesc, pe cât de plumburiu și grotesc este mediul spitalicesc din România, proporțional oricum cu nepăsarea noastră colectivă, ce-a permis dinamitarea sistemului de sănătate și căpușarea masivă a tuturor acțiunilor de dotare, dezvoltare și tratament din ultimii 30 de ani. Adică, pe românește, nu vă mai tânguiți, fraților, pentru că merităm tot ceea ce ni se va întâmpla rău… Și ni se va întâmpla mai rău decât altora, măcar de-asta nu se mai îndoiește multă lume (știu oameni care plătesc zilele astea bani ca să afle vreun protocol de medicație izbăvitor, să reușească astfel să se trateze domestic în caz de îmbolnăvire, de frica microbilor, mizeriei și exceselor comportamentale din spitalele românești!).

Oricum, așteptările mele erau reduse apropo de evoluția României în 2020, la începutul lui ianuarie notam că vom evolua în acest an “fără succese, cu democrație mimată, și libertate mai puțină”, cei interesați pot consulta din nou linkul, e limpede că totul se va agrava de câteva zeci de ori

În planul administrării crizei de către cei din vârful statului român, avem certitudini sumbre:

un Președinte de țară ce-a fost depășit de situație încă de la începutul crizei, lumea fierbea de îngrijorare și el umbla după anticipate și-și făcea doar socoteli mici, egocentrice, cred oricum că s-ar speria românii dacă vreun psihosociolog i-ar decripta comportamentul lui Klaus Iohannis; prevăd oricum că activitatea sa în criză va alterna “discursurile de plastic” cu perioade de muțenie, perplexitate și non acțiune; dar, fraților, surpriza nu-i decât parțială pentru mulți dintre voi, l-ați votat în 2014 doar pentru că baronii și securiștii din spatele lui Ponta erau periculoși (și erau!), neînțelegand cât de limitat era omul, și necuantificâand nocivitatea “rețelei de tip Coldea” ce era în spatele lui Iohannis, în contrapartidă; iar în 2019, n-am putut servi niciunul normal la cap altceva decat “Mut la tavă”, în condițiile în care alternativele servite de către Statul Paralel erau “Nevolnic la grătar” sau “Proasta la cuptor”; asta-i, pe scurt, cu președintele ce ne conduce-n criză, și cred că e cazul să avem așteptări foarte mici, spre zero, și să nu ne mai dăm ochii peste cap la platitudinile lui enervante, sau lipsa lui manifestă de solidaritate, pronosticul meu este că actualul președinte va deveni oricum irelevant la capătul acestei crize.

Guvernul ce ne-administrează trecerea prin criză, dacă n-ar fi de plâns, având în vedere contextul tragic, ar fi în mod sigur de râs; mai rar așa adunatură de incompetență, gomoși cu papion liberal, grupare încropită atât din interesul lui Iohannis de-a avea obediență și pupincurism guvernamentale, cât și din disperarea lui Orban de a-și promova și el clientela din PNL care să-l ajute să se agațe de puterea politică; și, în aceste condiții, închipuiți-vă doar cât de inconsistente pot fi discuțiile intraguvernamentale ce se vor dătătoare de soluții, cât de întârziate reacțiile necesare, cu niște oameni care nu doar că nu sunt conectați cu lumea serioasă din politica internațională, sau măcar cu deștepții naționali, câți or mai fi, și în fine, cât de mare este spaima lor că această criză îi va arăta în toată goliciunea lor și că vor trebui să deconteze total, inclusiv pentru toate guvernările incompetente care i-au precedat.

Desigur că sistemul medical este total depășit, nedotat, infectat în multe locuri, iar în scurtă vreme va fi și decimat chiar de coronavirus, mulți dintre medici și asistente fiind deja contaminați și trebuind să intre în carantină. Nu dezvolt mai mult, mulți dintre români s-au prins din știrile de presă și sunt speriați inchipuindu-și ce-i poate aștepta dacă se-mbolnăvesc, o să stăm toți să contabilizăm doar, că de-ajutat medical nu ne pricepem, să fim serioși… Adăugând la asta și micile revolte ale politiștilor sau jandarmilor de azi-noapte, obligați să patruleze fără echipament de protecție, putem deduce cât de mare va fi balamucul în zonele fierbinți, de tratament, respectiv de protecție civilă.

Deși mai pot continua pe vreo câteva pagini decrierea stării de fapt actuale, n-o s-o fac acum, mulți dintre voi o resimțiți poate mai corect decât mine, cred însă că ce-am scris mai sus rezumă substanțial cum stăm și ce ne putem aștepta de la conducători. Asta ne obligă însă cu atât mai mult să fim mult mai responsabili și solidari, disciplinați și corecți. Iar statul în casă, în izolare, oricât de greu este, trebuie privit ca singura măsură eficientă azi, atât pentru protecția personală, cât și pentru a nu sufoca atât de vremelnic sistemul de asistență medicală, pentru care ne rugăm în gând toți cei conștienți de situație, să nu se gripeze de tot…

O sa revin în episodul următor cu contextul geopolitic ce se formatează dinamic în prezent, ca efect al acelei “geopolitici a dezordinii”, ce-a fost implementată planetar și cinic în ultimii 20 de ani”.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Localnicii cer o limitare a accesului în Santorini. Care este motivul?